Absurdul alternativ

Din întrebări ce-şi vor voi răspuns
Fac pod de gânduri între nopţi şi zile,
Şi-n argumente vagi şi puerile,
Pe mine, uneori, mă las ascuns.

O stea, în cruce-mi luminează faţa
Şi-mi face semn, într-una, s-o urmez,
Eu n-am putere să mă-ndepărtez,
Aştept să simt că vine dimineţa...

C-am fost împins, cu ură,- n clandestin,
Mi-a fost dorit să am o altă faţă,
Să rătăcesc prin neguri şi prin ceaţă,
Şi-n vântul vieţii să mă tot înclin.

Minţite vorbe s-au lăsat știute
Într-o grăbire nicidecum normală,
Când adevăruri puse la-ndoială
De văzul tuturor au fost dosite.

Ca să accept un rost de împrumut,
Mi s-au prescris reţete generale
Cu împliniri în zăboviri carnale,
Prin renegarea propriului trecut.

Absurdul mi-a rămas alternativă,
Tocmită ca model măgulitor,
Pusă la rang de sens spre viitor,
De-a nu privi căderea ca derivă.

Dar, n-am căzut, chiar dacă mai suspin...
Nu pot să pierd... Mereu revin la viaţă,
Ştiu că-n curând, va fi o dimineaţă
Când voi privi, din nou, un cer senin.